Numărul turiștilor a crescut cu 9% în luna august

Numărul de sosiri în structurile turistice a ajuns la 1,8 milioane, în luna august 2018, în creştere cu peste 9% faţă de cele din luna august a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat puțin peste 82%, în timp ce turiştii străini au reprezentat  aproape18%, ponderi similare cu cele din lu­na august 2017.

În ceea ce priveşte so­sirile turiştilor străini în structurile de pri­mire turistică, cea mai mare pon­dere a fost reprezentată de cei din Europa (75,6% din total turişti străini).

Durata medie a şederii a fost, în luna august 2018, de 2,8 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna august 2018 a fost de 51,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,4 puncte procentuale faţă de luna august 2017.

Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (24,9%), Ungaria (23,9%), Germania (10,2%), Italia (7,6%), Polonia (6,8%), Franța (4,1%) și Regatul Unit (3,6%).

În primele opt luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 8,7 milioane, în creştere cu 4,9% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

POATE TE INTERESEAZA
Fostul Palat BCR de la Universitate va deveni hotel Sofitel, marcând revenirea brandului în București
Producătorul de brânzeturi De Colțești (Torockoi) estimează o cifră de afaceri de 30 mil. lei în 2025
Novotel lansează „Longevity Everyday” și „Novotel 37 Collective”, ca parte a strategiei de susținere a calității vieții oaspeților
Paralela45 are un nou board administrativ și un nou CEO, odată cu transformarea în societate pe acțiuni