Românii au cheltuit 60 mil. lei în minivacanța de Paște și 1 Mai în România

Cei aproximativ 109.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai în stațiuni din țară au cheltuit aproximativ 60 de milioane de lei (peste 12,5 milioane de euro), anunță Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).


În toate zonele turistice din România s-au vândut aproximativ 109.000 de locuri, în timp ce în străinătate au plecat pentru minivacanța de Paște și 1 Mai peste 11.650 de turiști.

Spre deosebire de anul trecut, când Paștele și 1 Mai au fost sărbătorite la distanță de trei săptămâni, fiind înregistrate încasări din servicii turistice de 3,7 milioane de euro pe zi, anul acesta sărbătorile au fost succesive, iar încasările au depășit 12,5 milioane de euro, mai mult cu 13% față de anul trecut.

Această creștere a fost datorată perioadei prelungite de aproximativ o săptămană de zile libere și a tarifelor similare cu cele de anul trecut.

În topul preferințelor românilor s-au aflat în aceste zile stațiunile rurale, cu 42.000 de locuri vândute, urmate de stațiunile de pe litoral cu 29.000 de locuri vândute, de cele montane, cu 20.000 de locuri vândute și de cele balneare, cu 17.000 de locuri vândute.

Şi anul acesta, pensiunile din zona rurală au reușit să atragă aproximativ 42.000 de turiști, același număr ca și anul trecut, principalul motiv al stagnării fiind vremea nefavorabilă din această perioadă. Zona Bran-Moeciu, Bucovina și Maramureș au fost cele mai căutate destinații rurale, unde s-au înregistrat tarife între 100 și 300 lei/pers/noapte.

Cele mai căutate stațiuni montane au fost cele de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov, unde cazarea a costat între 100-500 lei/ pers/noapte. Majoritatea ofertelor  la unitățile de cazare  de 3 și 4 stele au avut inclus micul dejun și cina festivă de Paște, pe lângă celelalte facilități: acces SPA, masă tradițională și programe artistice.

Pentru un sejur în stațiunile balneare cu pisicine cu apă termală și programe speciale de SPA, românii au cheltuit între 80-600 lei/pers/noapte în funcție de preferințe și de confort.

Destinația cea mai populară pentru această minivacanță a rămas litoralul românesc. Astfel, pe litoral au fost puse la dispoziția turiștilor aproximativ 40.000 de locuri de cazare, din totalul de 121.222 de locuri clasificate de Ministerul Turismului. Deoarece prognoza meteo a fost nefavorabilă, numărul turiștilor sosiți efectiv pe litoral a ajuns la 29.000, multe rezervări fiind anulate în ultima clipa.

Din totalul locurilor pregătite pe litoral, în topul preferințelor a fost Mamaia, cu un grad de ocupare de aproximativ 90% în nordul stațiunii și 50% în restul stațiunii. Turiștii au preferat Mamaia datorită posibilităților de distracție, iar cluburile și barurile au fost principalele atracții. În comparație cu nordul litoralului, în structurile de cazare din sud, gradul de ocupare a fost de aproximativ 25%, mult mai scăzut față de nordul litoralului. Cererea a fost similară cu cea de anul trecut în unitățile clasificate deschise în această perioadă.

Aproximativ 1.000 de persoane, turiști pasionați de pescuit și dornici de inedit, au ales să petreacă minivacanța de Paște și 1 Mai în Delta Dunării. Din punctul de vedere al tarifelor, trei nopți de cazare, la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, costă în medie 600 lei/pers.

POATE TE INTERESEAZA
Fostul Palat BCR de la Universitate va deveni hotel Sofitel, marcând revenirea brandului în București
Producătorul de brânzeturi De Colțești (Torockoi) estimează o cifră de afaceri de 30 mil. lei în 2025
Novotel lansează „Longevity Everyday” și „Novotel 37 Collective”, ca parte a strategiei de susținere a calității vieții oaspeților
Paralela45 are un nou board administrativ și un nou CEO, odată cu transformarea în societate pe acțiuni